Important

Regele Mihai I al Romaniei in Parlament

  Ultima figura publica in viata din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Regele Mihai I al Romaniei a sustinut astazi un discurs in fata Parlamentului Romaniei.

Indemnand la comemorarea celor care au murit pe campurile de batalie pentru libertate si independenta, Regele Mihai I atrage atentia asupra faptului ca „nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru”.

Pledand pentru democratie, Majestatea Sa a subliniat deopotriva evolutia si regresiunea Romaniei: de la Romania europeana care are ca fundament Parlamentul la greul dus de catre fiecare pe timp de criza; de la politica la oameni.

” Dar politica este o sabie cu doua taisuri. Ea garanteaza democratia si libertatile, daca este practicata in respectul legii si al institutiilor. Politica poate insa aduce prejudicii cetateanului, daca este aplicata in dispretul eticii, personalizand puterea si nesocotind rostul primordial al institutiilor Statului”. Un tablou conturat cu o tusa fina dar precisa, o descriere dureroasa a situatiei actuale din statul roman. „Vremurile de astazi nu au respectul cuvenit fata de ierarhia valorilor din societatea romaneasca” adauga Regele.

Cel care in 1997 a facut lobby pentru admiterea Romaniei in NATO si Uniunea Europeana, a afirmat astazi ca Romania are nevoie de infrastructura, ca agricultura trebuie vazuta ca un domeniu al viitorului, ca scoala este fundamentul societatii.

Conturand faptul ca, dupa douaeci de ani de la Revolutia din 1989, oamenii batrani si cei bolnavi trebuie sa traiasca in umilinta din cauza decidentilor actuali ai statului, Regele Mihai I pledeaza pentru democratie. „Coroana regala nu este un simbol al trcutului, ci o reprezentare unica a independentei, suveranitatii si unitatii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, in continuitatea lui istorica, si a NAtiunii, in devenirea sa”. Regele a adaugat ca aceasta „a consolidat Romania prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie”.

In paleta folosita pentru a descrie prezentul si a transmite un mesaj de unitate, se regasesc institutiile democratice care trebuie guvernate deopotriva de legi, etica si simt al datoriei; totodata, intalnim sintagme precum „iubirea de tara”, „competenta”, „increderea in democratie, in rostul institutiilor si in regulile lor”.

Un aspect important este subliniat in ideea ca prezentul ca si viitorul nu pot exista fara credinta si fara memorie. ” Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata” opina Regele Mihai I al Romaniei.

Dar Majestatea Sa a transmis un mesaj de unitate, de forta. O necesitate a coeziunii mai prezenta ca oricand dupa 1989: ” Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne rpegatim viitorul. Uniti intre noi si cu vecinii si fratii nostri, sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati”. Demnitate si respect. Doua cuvinte necesare existentei si prosperitatii unei natiuni. Doua lucruri care lipsesc astazi Romaniei.

Regele Mihai I contureaza si atitudinea pe care Romania ar trebui sa o aiba fata de
romanii si „pamanturile romanesti care ne-au fost luate” in urma impartirii Europei in sfere de interese, evidentiindu-se, astfel, abilitatea Regelui in ceea ce priveste politica externa a Romaniei: „Este dreptul lor sa decida daca vor sa traiasca in tara noastra sau daca vor sa ramana separati”.

Unul dintre cele mai importante lucruri afirmate de catre Regele Mihai I al Romaniei, care a renuntat la titlurile conferite lui si familiei sale de catre Casa princiara de Hohenzollern-Sigmaringen pentru ca sa evite eventualele pretentii ale Hohenzollernilor germani la sefia Casei Regale romane, a fost acela ca „Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie sunt identitatea si demnitatea” si intr-adevar, „Elita romaneasca are aici o mare raspundere”, adauga Majestatea Sa.

Ramane sa apreciati voi Casa Regala si atitudinea Regelui Mihai; dar eu va sfatuiesc sa faceti o analiza comparativa a discursurilor politice cu cel rostit astazi de Regele Mihai I.

Textul integral al discursului Regelui Mihai I al Romaniei se afla

„Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s