Important

Criza financiara – o criza functionala

Valul crizei din 2008 zguduie puternic bursele lunii august, la doar trei ani de la izbucnirea uneia dintre cele mai complexe crize ale sistemului uman. Dar prabusirile de 12% a burselor din Romania si cea de aproximativ 5% a celor din Statele Unite ale Americii, urmate de afectiunile cronice resimtite de bursele asiatice si cele europene, reprezinta varful unui iceberg masiv si periculos. Datoriile externe ale celor mai puternice state din lume nu constituie singura cauza a crizei economice actuale. De altfel, criza de ieri, de astazi si de maine nu este una economico-financiara; ea are o natura politico-functionala cu efeecte drastice in economia si finantele mondiale si, implicit, in functionarea intregului sistem. Revenirea temporara a burselor nu este un semn de revigorare sau de tonificare a economiei mondiale. Criza solutiilor, criza intelectuala, inconstienta voita a oamenilor politici decidenti ai lumii noi, pot si vor avea consecinte fatale pentru cei mai multi dintre noi. Amanarea intrarii Greciei in incapacitate de plata, sebrezirea economiilor Italiei si Spaniei, precum si instabilitatea altor state din zona euro sau nu si de pe intreg mapamondul , dar si implementarea unor masuri de criza izvorate din aroganta unui „eu” politic gadilat de zeul la care se inchina toti, dupa cum afirma Balzac, nu constituie nici mai mult, nici mai putin decat amanarea si cresterea intensitatii unei bombe structurale. Iar explozia sa fortat intarziata si aparent controlata va avea un efect asemanator detonarii unei bombe atomice la 600 de metri distanta de pamant pentru ca impactul sa fie cat mai nimicitor. si in aceasta valtoare, saracii sufera, milionarii o duc bine, bancile scapa basma curata, desi sunt unii dintre responsabilii acestei crize.

Criza financiara est, de fapt, o criza functionala a sistemului, o diada politic-irosire bani. Niste insi au luat cateva decizii gresite din plictiseala si ego si acum noi ceilalti trebuie sa platim scump.

Insa problema sistemica a lumii si, implicit a Romaniei,  nu este una de acum zece ani. Scheletul pe care ea s-a inaltat are in loc de o baza stabila, trei roti pentru patru picioare. Construita pe egouri nationale, mandrii monetare instabile, lipsuri „culturale”, pe batjocura dezmatului cu bani publici, dupa cum sustinea si economictul Danculescu, pe nepasare si inconstienta, structura mondiala se clatina si se farama sub presiunea instabilitatii sistemelor de stat care, la randul lor, pun presiune pe economia mondiala. In alte cuvinte, politicienii de pretutindeni si-au batut joc de banii nostrii si acum tot noi trebuie sa tragem de pe urma lor. Iar forumurile internationale demonstreaza inca o data, in lunga lor ineficienta dezvaluita de istorie, ca nu sunt capabile sa ofere solutii cu adevarat, ca nu isi au rostul, ci ca se bazeaza tot pe favoritisme – lucru care se intampla de la aparitia banului, sub orice forma a sa. Motivatia caresta la baza functionarii lor concluzioneaza faptul ca nu sunt in stare sa rezolve o problema sistemica pe care au tolerat-o si chiar intretinut-o.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s